„Şcoala şi Biserica sunt stâlpii pe care se reazimă trăinicia unui popor. Ele trebuie să păstreze axa virtuală a intereselor statului şi să se confrunte cu scopul şi aspiraţiile neamului; de aci şi rolul lor de apărare, de stăvilar împotriva tuturor curentelor de destrămare naţională, de strajă neadormită la păstrarea şi apărarea patrimoniului naţional.” – Dr. C. Anghelescu – Ministrul Instrucţiunei Cultelor şi Artelor 1934

Primele menţiuni privind existenţa unor învăţători la sate şi a două şcoli săteşti în ţinutul Orăştiei sunt semnalate în documente oficiale din 1334. Ca şcoli cu caracter românesc, în secolele următoare documentele atestă: “Pe lângă şcoala de la Hunedoara 1725, alta era la Orăştie, desigur tot românească, unde printr-un act din 1731 orăştienii spun despre popa lor Constantin că ei l-au adus ca dascăl cu mult înainte, şi prin chivernisirea şi cheltuiala noastră s-a preţuit.”
În secolul al XVIII-lea se aminteşte o altă şcoală cu limba de predare românească: “Pe lângă biserica din Orăştie la 1774, Simion diac ţinea scoală românească cu cei 43 de copii ai credincioşilor din parohie.” În acelaşi secol se mai semnalează: “Prin măsurile luate după răscoala din 1784, curtea şi guvernul autorizează, în 1786, înfiinţarea unui număr de 8 şcoli “de stat” ortodoxe subvenţionate din fonduri oficiale. Localităţile au fost hotărâte de episcopul Nichitici, directorul şcolar ortodox Dimitrie Eustatievici, în înțelegere cu directorul principal Martonfi. S-au ales acele localităţi “mai mari” unde şcoli româneşti (bisericeşti) se aflau mai demult: Avrig, Braşov, Cernatu, Făgăraş, Orăştie, Sălişte, Turgheş şi Sad”.

Începând cu secolul al XIX-lea, documente privind învaţământul românesc în Orăştie devin mai bogate în date şi informaţii: “Cele mai vechi urme de şcoală româneasca aici în Orăştie, sa pomenesc de cei bătrâni, anii 1848 şi următorii. În timpul acesta face pe învăţătorul Gheorghe Popovici, poreclit Ghiţu-dascălul. Din lipsă de edificiu, el ținea prelegeri când ici, când colea, precum putea să-şi închirieze local pentru şcoală. Şcoala era particulară – înfiinţată pe barbă proprie – după obiceiul de atunci”. Şcoala lui Ghiţu-dascălul era vecină cu biserica din drumul ţării (actuala biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”).

Prin strădaniile avocatului Șt. Păcurariu de la Sibiu şi ale lui A. Tincu de la Orăştie se obţin 1000 florini pentru şcoala română greco-ortodoxă.